line
line
  • Adresa

  • Calea Dumbrăvii 61, Sibiu 550399

5 motive pentru care casele din bușteni sunt o idee bună

Blogul agentiei imobiliare New Concept Living
5 motive pentru care casele din bușteni sunt o idee bună
19.11.2018

Tradiţia construcţiilor din lemn are aproape aceeaşi vârstă cu omul, îndeosebi în teritoriile nordice, cum ar fi Canada sau nordul Rusiei. În general casele din bușteni sunt construite din lemn rotund de rășinoase (molid), componentele din care sunt construite fiind atent selectate. Structura din lemn conferă casei atât un aspect masiv cât și unul rustic, foarte plăcut.
Pe lângă faptul că este o alegere originală de locuință, construirea unor case din bușteni este și o alegere avantajoasă.
În acest articol detaliem 5 dintre motivele prinicipale pentru achiziționarea unei case de lemn este o idee bună. 

1. Buștenii oferă o izolație termică excelentă
Lemnul are o capactiate enormă de a înmagazina căldura (mai mare decât cărămida), lemnul fiind cel mai bun izolator dintre materialelel naturale. Crăpăturile care apar în mod natural în structura buşteanului nu afectează coeficientul termic al acestuia.Lemnul, în starea sa naturală, menţine un grad relativ constant de umiditate în spaţiul de locuit, garantând o senzaţie reală de confort. Lemnul absoarbe umezeala în exces şi o eliberează când umiditatea atmosferică scade.

2. Interior și exterior în stil rustic.

Aspectul rustic este datorat faptului că structura din buşteni este aparentă atât pe exterior, cît şi pe interior. Condiţiile moderne de confort sunt completate de senzaţia de cald și primitor, datorată texturii şi culorii lemnului, combinate cu aroma naturală de terebentină.

3. Durata de viață mare
Durata de viaţă a caselor din buşteni este estimată la până la 400 ani, funcţie de lemnul utilizat şi modul de conservare al acestuia. Există construcţii din lemn netratat care dăinuiesc de sute de ani. De asemenea, este important de știut că structura masivă şi îmbinările perfecte conferă rezistenţă la cutremure.

4. Rezistență sporită la foc

Diametrul relativ mare al buştenilor conferă o rezistenţă sporită la foc. Buşteanul nu se aprinde uşor nici la flacără persistentă (caracteristică nevalabilă în cazul altor construcţii din lemn, din scândură sau din lemn masiv profilat).

5. Costuri suplimentare reduse
Casa din bușteni nu necesită vopsire, nu sunt costuri suplimentare pentru materiale și manoperă atât pentru izolare termică cât și pentru finisarea pereților.Întreţinerea ulterioară constă, practic, doar în tratarea periodică (la intervale de 5-6 ani) a structurii cu lacuri protectoare.

Casele din bușteni sunt mai ieftine decât casele din cărămidă. Costurile pentru construcția unei case din bușteni sunt mai mici cu 30, până la 40 % decât costurile pentru construirea unei case din cărămidă.

Montajul unei case din buşteni se poate face în orice anotimp. Demontarea şi reasamblarea ulterioară în altă locaţie este relativ uşoară, cu o minimă organizare de şantier din partea beneficiarului.
Sursa foto: ecologhomes.ro


whatsapp