Investițiile imobiliare sunt una dintre cele mai profitabile afaceri de pe piața din România și din ce în ce mai mulți clienți care ne trec pragul sunt interesați de achiziția unui apartament de vânzare în Sibiu în scopul închirierii lui.
Atunci când vine vorba de o investiție e important sa avem calculele făcute si să nu ne lăsăm influențați doar de profitul frumos pe care il estimăm din discuțiile cu prietenii. Este indicat să se calculeze randamentul sau yield-ul investiției pe care urmează să o faci, să analizezi costurile operaționale care pot să apară și lichiditatea proprietății pe care urmează să o achiziționezi. Pe lângă toate aceste aspecte este important de analizat ce tip de apartament să achiziționezi și în funcție de ce criterii să il alegi.
Cei mai mulți cumpărători care doresc să achiziționeze un apartament pentru investiție, aleg în funcție de propriile dorințe, de felul în care ar dori să amenajeze apartamentul. Cu alte cuvinte aleg din punct de vedere emoțional, investesc sentimente și idei.
Specialiștii recomandă ca atunci când alegi apartamentul pe care il vei închiria să nu te atașezi emotional de el, să nu il vizitezi prea des și să nu investești timp, energie si sentimente prea mult în amenajarea lui. Cel mai important este să te focusezi să achiziționezi o locuință la un preț cât mai bun care să genereze venit pentru următoarea investiție.
Dacă ești în căutarea unui apartament de vânzare în Sibiu ar trebui să te gândești la publicul țintă căruia te vei adresa, adică la potențialii chiriași și la nevoile acestora. Ai vrea ca potențialii tăi clienți să fie studenți, familii, angajați ai unei firme delegați pentru o perioadă scurtă de timp? E important să știi cui vrei să te adresezi și ce nevoie și așteptări au potențialii clienți.
Criteriile de evaluare a rentabilității sunt un alt aspect demn de luat în considerare. E bine să analizezi prețul de cumpărare comparativ cu valoarea chiriei lunare pentru a vedea cât de repede poți să îți recuperezi investiția. Zona în care este localizat apartamentul, anul construcției, calitatea construcției, revalorizarea imobilului pe termen lung (care va fi prețul de vânzare al apartamentului peste 10 ani) sunt aspecte foarte importante care afectează investiția pe termen lung.
Acum să povestim puțin de aspectele financiare ale investiției tale.
Iată cele 6 aspecte asupra cărora îți recomandăm să zăbovești înainte de a investii:
1. Cum calculăm randamentul pe care îl menționam mai devreme? Valoarea chiriei lunare x 12 luni / prețul de achiziție al proprietății. De exemplu, în cazul unei garsoniere, investiția poate fi recuperată în 8 ani cu condiția ca aceasta să fie ocupată pe toată această perioadă.
2. Aprecierea sau deprecierea proprietățile imobiliare. Conform studiilor efectuate, proprietățile amplasate în centrul orașului se apreciază mai mult comparativ cu cele amplasate la periferie.
3. Rata de neocupare, adică numărul proprietăților care sunt disponibile pentru închiriere în zona în care dorești să învestești. Care este durata de timp în care aceste proprietăți stau neocupate și care e marja de negociere la care trebuie să te aștepți sunt aspecte de analizat.
4. Costurile operaționale – costul aferent achiziției, mobilării, întreținerii interioare, cheltuielile generale pe casa scării, renovarea fațadei sunt cheltuieli care influențează profitul dorit și perioada de recuperare a investiției.
5. Lichiditatea – sau cu alte cuvinte cât de repede poți să vinzi proprietatea ta și la ce costuri. Este proprietatea ta vandabilă sau va fi nevoie să vinzi în pierdere pentru a scăpa de ea?
6. Singur sau cu ajutorul unui profesionist? Alegi să investești singur? Ai toate cunoștințele necesare pentru a achiziționa o proprietate mai bună, mai lichidă, într-o zonă cu potențial de creștere pe termen lung? Sau te duci așa cum ți-au sugerat prietenii că e în trend o anumită zonă în care potențialul de apreciere este epuizat și randamentul se diminuează?
Știai că un apartament frumos amenajat se poate închiria cu până la 20% mai mult față de media pieței? Acesta și multe alte aspecte importante care afectează investiția ta pe termen lung le poți afla cu ajutorul unui specialist. Este important să învestești și să ai profit, dar e la fel de important să o faci bine din prima incercare și să te bucuri de un parcurs frumos pe toată durata acestei călătorii.
Agentii noștrii îți stau la dispoziție în fiecare zi a săptămânii să te ajute cu sfaturi, păreri și proprietăți care să aducă plus valoarea contului tău bancar și societății.
Va asteptam pe www.newconceptliving.ro, la rubrica "Proprietati", pentru a vedea oferta noastra completa.