Linistea locuintei tale - Asigurarea

Blogul agentiei imobiliare New Concept Living
29.09.2021
Linistea locuintei tale - Asigurarea


Sa locuiesti in casa mult visata este o bucurie greu de comparat. Acasa este locul unde petreci timp de calitate cu familia, unde te poti relaxa in voie si unde toate probleme dispar. Motivele pentru care aceasta trebuie sa fie in siguranta sunt nenumarate. De aceea, trebuie sa iti iei masuri de precautie pentru toate posibilele evenimente care ar afecta-o in mod direct.
Statisticile din ultimii ani au scos in evidenta numarul mare de locuinte care sunt inundate, care iau foc sau care sunt afectate de dezastre naturale. Asigurarea locuintei este foarte importanta in zilele noastre, cand aceste fenomene naturale parca se inmultesc, iar PAD (Polita de asigurare impotriva dezastrelor naturale) si asigurarile facultative sunt necesare.

In acest articol de blog imobiliar sunt prezentate informatii cu privire la ce presupune PAD, la cum trebuie sa alegi o asigurare, dar si la despagubirile aferente.

Ce presupune polita PAD?
Primul pas in asigurarea locuintei tale se refera la asigurarea obligatorie (PAD). Modificarile legislative din anul 2016 au accentuat faptul ca lipsa unei astfel de asigurari reprezinta un impediment in crearea unei polite facultative (polita necesara in despagubirile unor daune mai mari). Totodata, nerespectarea acestei obligativitati aduce cu sine amenzi de la 100 la 500 de lei (amenzi date de Primarie). Este necesara o polita facultativa pe langa cea obligatorie, deoarece cea din urma nu acopera nici valoarea totala a imobilului, nici toate riscurile solicitate de banca (in cazul unui imobil achizitionat prin credit bancar).
Prin PAD sunt asigurate imobilele cu destinatie de locuinta pentru aceste trei riscuri produse in mod natural: inundatii, alunecari de teren si cutremure. Nu intra in aceasta asigurare:
• Anexe sau alte dependinte care nu sunt legate de imobil;
• Garaje, magazii, depozite etc;
• Piscine, saune, solare etc;
• Imobilele aflate in afara ariei de construire;
• Imobilele aflate in clasa I de risc seismic.

Costul politelor PAD difera in functie de tipul locuintei. Exista locuinte de tip A si locuinte de tip B:
1. Locuintele de tip A se refera fie la o constructie cu structura din beton, lemn sau metal, fie la o constructie cu pereti exteriori din piatra, caramida arsa ori orice material format printr-un tratament chimic sau termic. In cazul celor de tip A, costul este de 20 euro pe an, iar suma asigurata este pana in 20.000 euro.
2. Locuintele de tip B se refera la constructiile care au pereti exteriori din caramida nearsa sau alt material nesupus unor tratamente termice sau chimice. La cele de tip B, costul este de 10 euro pe an, iar suma asigurata este pana in 10.000 de euro.

Ce inseamna o asigurare facultativa?
Politele facultative sunt cele care asigura un imobil in cazul oricarei probleme, nu doar celor produse in mod natural. Atunci cand esti hotarat sa apelezi la o polita facultativa, tine cont de cativa pasi pentru a ajunge la cea mia buna varianta:
• Analizeaza-ti locuinta. Ce inseamna acest lucru? Ia in calcul zona in care este situata aceasta, ce evenimente au existat aici (cutremure, inundatii sau orice alta calamitate naturala), ce obiecte de valoare exista in ea etc. Aceasta analiza te va ajuta sa te indrepti spre o asigurare potrivita nevoilor tale.
• Alege o firma de asigurari. Exista mai multe firme din domeniu pe piata din Romania. Poti apela la experientele cunsocutilor sau te poti documenta cat mai bine, analizand piata in acest domeniu.
• Alege pachetul de asigurare facultativa potrivit. Toate aceste companii vin in intampinarea clientului cu pachete bazate pe diferite beneficii. Exista asadar, mai multe tipuri de asigurari facultative ale caror preturi sunt direct proportionale cu dezastrele pe care le asigura.

In privinta despagubirile, varianta cea mai buna sunt companiile care au la baza despagubirile rapide. De ce? Pentru ca exista posibilitatea ca in cazul unui dezastru major sa nu poti locui in imobil pe perioada remedierii situatiei.

In cazul politei PAD, despagubirile se fac pe baza documentelor sau a dosarului de dauna. Plata se face in termen de maximum 5 zile de la primirea dosarului de dauna. Astfel, trebuie sa instiintezi societatea de asigurari cat mai repede, nu mai mult de 60 de zile de la data producerii evenimentului.

Un material de Mirela Ionita

Foto credit: shutterstock.com
Urmareste-ne pe pagina noastra de Facebook pentru a fi la curent cu cele mai noi oferte imobiliare Sibiu.
Echipa noastra actualizeaza zilnic ofertele noastre imobiliare.
New Concept Living - agentie imobiliara Sibiu