Masa de Craciun - Un festin culinar pentru multe tari

Blogul agentiei imobiliare New Concept Living
08.12.2021
Masa de Craciun - Un festin culinar pentru multe tari


Pe langa bucurie, emotiile impartasite si timpul petrecut alaturi de cei dragi, sarbatorile de iarna sunt asteptate si pentru deliciosul festin culinar. In diferitele colturi ale lumii, oamenii se pregatesc cum se cuvine pentru seara de Craciun si apeleaza la traditiile culinare specifice zonei din care fac parte. Daca la romani nu lipsesc sarmalele si salata de boeuf, in fiecare tara exista cateva alimente care se gasesc intotdeauna pe masa de Craciun.

In articolul de blog imobiliar de astazi sunt prezentate bucatele puse de familiile din diferite tari pe masa de Craciun.

1. Italia
Nu mai este o noutate faptul ca italienii iubesc mancarea gustoasa si au foarte multe specialitati. In Italia, principala masa traditionala de Craciun este numita Sarbatoarea a sapte pesti, fiind compusa din: linguine cu sos de homar sau sunca, calamari, creveti prajiti sau peste, salata de caracatita, calamari umpluti cu sos de rosii etc. Cand vine vorba de deserturi, italienii se mandresc cu painea dulce, cum este pandoro si panettone.

2. Franta
In Franta, masa de Craciun se caracterizaza prin mult rafinament. Printre specialitati se numara foie gras, painea Calendeau, somonul afumat, budinca alba, rata, gasca etc. Desertul preferat de francezi este La buche de Noel, un desert traditional din ciocolata si castane, descoperit inca din secolul al XIX-lea. Vinurile sunt foarte importante la masa de Craciun, asa ca la foie gras se bea un vin dulce, iar la desertul se serveste cu sampanie de colectie.

3. Suedia
Pentru suedezi, cea mai importanta zi este ajunul Craciunului. Atunci este pregatita o masa speciala din peste, fasole si sunca. Cina traditionala de Craciun include, in majoritatea cazurilor, un bufet specific cu sunca, carne de porc sau peste, precum si o gama diversificata de dulciuri. O traditie a suedezilor in perioda sarbatorilor de iarna este prepararea unui terci special de orez in care se ascunde o migdala, iar persoana care gaseste aceasta migdala isi pune o dorinta.

4. Spania
Pe masa de Craciun a spaniolilor se regasesc in fiecare an orezul, portocalele si migdalele. Majoritatea preparatelor traditionale sunt pe baza de migdale, seminte de pin, nuci si fructe uscate. Pe langa acestea, pestele, preparat in diferite moduri, este nelipsit de pe masa de Craciun.

5. Japonia
În timp ce in alte tari pentru masa de Craciun sunt gatite preparate traditionale, dintre cele mai gustoase, in Japonia acest lucru nu se intampla foarte des. De mai multi ani, pentru japonezi masa de Craciun este formata din preparate de la KFC. Traditia a pornit de la zvonurile care afirma ca mancarea traditionala de Craciun din America este puiul prajit. Pentru a prinde o masa la KFC in ziua Craciunului, japonezii fac rezervare si cu cateva zile inainte.

6. Marea Britanie
De Craciun englezii aleg sa gateasca curcan la cuptor impanat cu castane, gasca cu stafide sau budinca Yorkshire. Felul preferat de acestia este budinca de prune ornata cu o crenguta de ilice. Ca si bautura, ei opteaza pentru un vin amestecat cu mirodenii, numit Wassail, iar desertul este un tort format din fructe, martipan, inghetata si zahar inghetat.

Un material de Mirela Ionita

Foto credit: google.ro
Urmareste-ne pe pagina noastra de Facebook pentru a fi la curent cu cele mai noi oferte imobiliare Sibiu.
Echipa noastra actualizeaza zilnic ofertele noastre imobiliare.
New Concept Living - agentie imobiliara Sibiu