Casele inteligente - O adaptare pentru un viitor lipsit de griji

Blogul agentiei imobiliare New Concept Living
24.09.2021
Casele inteligente - O adaptare pentru un viitor lipsit de griji


Unele persoane vad casele inteligente ca pe un moft, dar cei care au un program incarcat sunt incantati de dispozitivele care le usureaza activitatea zilnica. In alte tari, locuintele de acest tip sunt preferate de majoritatea proprietarilor care isi doresc sa integreze tehnologia in toate sferele din viata lor. Incet, incet, si in Romania, casele inteligente nu mai reprezinta un subiect tabu. Oamenii au inteles ca implementarea dispozitivelor smart ofera un confort sporit, mai multa siguranta pentru ei si costuri mai mici la facturi.

Articolul de blog imobiliar de astazi iti ofera cateva informatii generale despre locuintele inteligente, ce avantaje si dezavantaje au si care sunt cele mai intalnite dispozitive smart dintr-o astfel de locuinta.

Cand vorbim despre dispozitivele care se regasesc in aceste locuinte ne referim la iluminatul casnic, prize smart, termostate inteligente (temperatura se poate regla de la distanta), sisteme de securitate cu camere fara fir, video interfon, senzori de miscare, sisteme de detectare a inundatiilor sau a fumului, incuietori de usa cu Bluetooth, etc. Cu alte cuvinte, toate dispozitivele sunt conectate prin internet la telefon sau tableta. Ele deservesc proprietarii mult mai rapid si sunt mai eficiente.

Ce avantaje are o locuinta care se bazeaza pe un sistem inteligent?
• Asigura un confort sporit, toate comenzile fiind la un click distanta;
• Poti alege orice design pentru ca nu va fi nimic la vedere;
• Sporesc siguranta prin sistemele complexe de securitate si acces;
• Functioneaza doar in momentul in care primesc o comanda, astfel costul pentru facturi va fi mai mic;
• Economisesti timp pe care il poti petrece alaturi de familie sau facand activitatile preferate.

Ce dezavantaje implica proiectarea unei astfel de locuinte?
• Costurile de implementare reprezinta un dezavantaj deoarece, pe langa achizitionarea obiectelor dorite, s-ar putea sa fie nevoie sa apelezi la o firma specializata pentru montaj;
• Majoritatea dispozitivelor functioneaza prin conectare la internet, deci lipsa lui le face nefunctionale.

Exista o serie de sisteme si dispozitive generale care stau la baza unei case smart:
1. Sistemul de control al temperaturii
Este printre cele mai benefice sisteme deoarece contribuie in mod direct la diminuarea costurilor de incalzire. Se va mentine o caldura constanta, indiferent daca locuinta este izolata la exterior si/sau interior, iar cel mai important aspect: poti sa reglezi temperatura in functie de fiecare incapere.

2. Sistemul de securitate
Poate cel mai important sistem dintr-o casa inteligenta fiindca te poate avertiza, chiar daca esti la o distanta foarte mare de casa, de orice problema care apare. Se bazeaza pe senzorii de incendiu, pe sistemul de supraveghere video si audio si pe sistemul de alarma. In momentul in care sesizeaza o problema, sistemul de securitate va trimite o notificare pe device-ul tau si va astepta o comanda de la tine.

3. Sistemul de control al luminilor
Prin acest sistem se pot regla luminile in functie de anotimp, de perioada zilei, de lumina necesara fiecarei incaperi etc. Se bazeaza pe senzori care detecteaza miscarea si aprind luminile automat. Cu ajutorul acestui sistem te vei asigura ca nu se consuma energie electrica inutil. Exista si prize inteligente care opresc energia electrica daca nu esti acasa si pot detecta cata energie consuma orice aparat conectat la priza.

4. Sistemul de mentenanta a locuintei
Un aspirator robot, masina de spalat rufe sau vase, un frigider sau alte electrocasnice din locuinta pot primi comenzi de la distanta si pot lucra eficient pana te intorci tu acasa. Toate acestea le poti controla prin telefon sau tableta, folosind aplicatii specifice. Chiar daca au un cost mai ridicat, toate echipamentele auxiliare alese vor facilita bunul mers al lucrurilor din locuinta ta.

5. Sistemul de control audio-video
Preuspune comntrolarea tuturor dispozitivelor audio-video din locuinta. De exemplu, printr-un sistem audio multiroom, genul de muzica preferat este ascultat in orice incapere, in acelasi timp daca doresti.
 

Un material de Mirela Ionita

Foto credit: shutterstock.com
Urmareste-ne pe pagina noastra de Facebook pentru a fi la curent cu cele mai noi oferte imobiliare Sibiu.
Echipa noastra actualizeaza zilnic ofertele noastre imobiliare.
New Concept Living - agentie imobiliara Sibiu