Negocierea in imobiliare. Ce este, cand se face și mai ales cum se face?

Blogul agentiei imobiliare New Concept Living
02.10.2023
Negocierea in imobiliare. Ce este, cand se face și mai ales cum se face?


Ce este negocierea in imobiliare?

Negocierea în domeniul imobiliar este un proces important și complex, care implică cumpărători, vânzători, dar mai ales agenți imobiliari. De altfel, unul dintre rolurile principale pe care le are un agent imobiliar profesionist este acela de a facilita procesul de negociere dintre cele două părți și de a găsi cele mai bune soluții. Negocierea poate fi vis a vis de aspectele financiare, preturi, conditii de plata, dar si vis a vis de termeni de predare, data de predare, modalitati de predare pentru un bun imobil.

În ceea ce privește cât de mult sunt dispuse persoanele să negocieze, acest lucru poate varia în funcție de mai mulți factori. Semnificativă poate fi piața imobiliară locală, situația financiară a celor două părți implicate, precum și nivelul de experiență în negociere.

Astfel, marja de negociere variză considerabil. Unii vânzători sau cumparatori pot fi dispuși să negocieze agresiv, în timp ce alții pot fi mai puțin flexibili. Sunt oameni care au nevoie să vândă cât mai repede și atunci sunt dispuși să negocieze mai mult, în timp ce sunt oameni care nu au nevoie să încaseze atât de repede prețul pentru un bun imobil. De asemenea, cumpărătorii care au nevoie să se mute în casă nouă cât mai curând vor fi mai flexibili și vor accepta mai ușor prețul/ condițiile cerute de proprietari.

Indiferent dacă ești în rolul de vânzător sau activezi pe piața de imobiliare Sibiu ca și cumpărător, mai jos regăsești câțiva pași pentru a înțelege mai bine cum se face negocierea în domeniul imobiliar:

1. Pregătirea
Începe prin a te pregăti temeinic pentru acest proces. Este important să cunoști piața de imobiliare Sibiu și să afli prețurile de vânzare ale proprietăților similare din zona în care dorești să vinzi sau să cumperi. Acest lucru te va ajuta să stabilești un preț de pornire realist sau să identifici punctele de negociere.

2. Angajează un agent imobiliar
Opinia noastră este că pentru a încheia cu succes o tranzacție imobiliară, este ideal să lucrezi cu un agent imobiliar care are experiență vastă care să îți reprezinte interesele pe parcursul întregului proces de negociere. Un agent imobiliar are cunostințe si experiență în piața de imobiliare Sibiu și gestionează cu succes negocierile dintre părți. Acesta știe la ce preț s-au vândut imobile similare, care a fost prețul de listare pentru acestea și până unde a mers marja de negociere.

3. Stabilirea ofertei inițiale
Vânzătorii și cumpărătorii vor face de obicei oferte inițiale, pe baza cărora vor incepe discutiile și negocierile ulterioare. Aceste oferte variază și sunt influențate de diferiți factori, precum prețul pieței la un moment dat, starea proprietății de vânzare, precum și dorințele și așteptările personale.

4. Negocierea
Negocierea propriu-zisă poate implica mai multe runde de discuții. Așadar, nu te aștepta să găsiți soluția de mijloc după prima întâlnire. Este important să comunici deschis și să asculți activ și atent la ceea ce spun celelalte părți. Incearcă să găsești un teren comun și să rezolvi problemele care pot aparea pe parcurs. În timpul negocierii nu se discută doar prețul, ci se pot discuta și alte aspecte, precum termenii de închidere, reparațiile necesare și/sau alți termeni vis a vis de modul de plată, termenul de predare a bunului imobil, etc.

5. Documentarea acordului
După ce se la un acord post negociere și este stabilit prețul de tranzacționare, acesta trebuie documentat corespunzător, pentru a avea un temei local. Un avocat sau un notar pot ajuta la pregătirea contractului de vânzare. Abia după ce este semnată tranzacția la notar este finalizat procesul.

Negocierea este un aspect obișnuit în tranzacțiile imobiliare. Pentru că, nu-i așa, este o vorbă care spune că totul este negociabil în lumea asta. Esențial este ca părțile implicate să aibă răbdare și excelente abilități de comunicare pentru a ajunge la un acord benefic pentru toate părțile implicate.