Tipuri de compartimentari ale imobilelor - Avantaje si dezavantaje

Blogul agentiei imobiliare New Concept Living
06.10.2021
Tipuri de compartimentari ale imobilelor - Avantaje si dezavantaje


Printre spetele cele mai sensibile cu care se confrunta o persoana care doreste sa achizitioneze o locuinta se refera la tipul de compartimentare dorit. In orice discutie imobiliara, acest subiect reprezinta un criteriu esential si tocmai din acest motiv, ne-am gandit ca o detaliere a diferitelor tipuri de compartimentari ar fi foarte utila. Astfel, vei sti exact daca un imobil listat la vanzare sau inchiriere raspunde cerintelor tale si, mai ales, daca asigura intimitate si confort.

Acest articol de blog imobiliar explica intr-un mod mai detaliat ce inseamna un apartament decomandat, semidecomandat, nedecomandat, circular sau open space.

1. Apartamentul decomandat. In cazul unui apartament decomandat, intrarea se face printr-un hol principal din care poti ajunge in toate incaperile. Camerele sunt separate, nu este necesar sa treci printr-o camera pentru a ajunge in alta. Apartamnentele cu acest tip de compartimentare sunt cele mai cautate pe piata imobiliara deoarece ofera intimitate tuturor membrilor familiei.
Ca si avantaje ale acestui tip de compartimentare, putem mentiona faptul ca: incaperile nu sunt legate intre ele si din acest motiv spatiul personal al fiecarui membru este respectat; bucataria este separata, iar mirosul de mancare nu patrunde in celelalte camere; fiecare persoana isi poate seta temperatura dorita in camera; spatiul comun poate fi folosit fara ca ceilalti mambrii ai familiei sa fie deranjati.

Singurul dezavantaj il reprezinta o posibila crestere a facturilor la utilitati, ca rezultat al temperaturii diferite din fiecare incapere.

2. Apartamentul semidecomandat. Se caracterizeaza prin faptul ca exista cel putin o trecere dintr-o camera in alta. La acest tip de compartimentare exista de obicei doua holuri: unul de acces in locuinta (prin care poti ajunge in living si bucatarie) si unul care duce spre dormitor si baie. Tipul semidecomandat este intalnit atat la apartamentele cu 2 camere, cat si la cele cu 3 camere. Chiar daca apartamentele decomandate sunt cele mai cautate, si cele semidecomandate sunt apreciate de o multi clienti.
Ca avantaje, pretul unui apartament semidecomandat este mai mic, in comparatie cu cel decomandat, iar daca ai copii, in functie de temperatura din camera ta, o poti seta si pe cea din camera celor mici. Astfel, le vei asigura confortul termic necesar.

In cazul acestui tip de compartimentare, un dezavantaj il reprezinta faptul ca nu te poti bucura de aceeasi intimitate (ca in cazul locuintelor decomandate).

3. Apartamentul nedecomandat (tip vagon). In apartamentele tip vagon, trecerea in celelalte camere se face prin camera mare (de zi). Accesul se face printr-un hol care duce spre camera de zi, aceasta fiind si punctul de trecere spre dormitor si baie. Acest tip de apartament este cel mai greu de incalzit, iar atunci cand gatesti, este posibil ca mirosul sa patrunda si in celelalte camere.

4. Apartamentul circular. Acest tip de compartimentare este un mix intre compartimentarea decomandata si cea semidecomandata. Tipul circular este compus din doua holuri (precum in cazul celui semidecomandat), dar accesul din primul hol catre cel de-al doilea se poate face atat prin bucatarie, cat si prin living. Astfel, cele doua holuri dau impresia unei suprafete libere spatioase, care ofera posibilitate de miscare.

5. Apartamentul open space. Intr-o locuinta open space, una dintre incaperi nu dispune de un perete despartitor. In majoritatea cazurilor, proprietarii au renuntat la peretele cu usa al bucatariei sau al livingului pentru a se bucura de mai mult spatiu. Cu alte cuvinte, livingul este open space cu bucataria. Un avantaj al acestei compartimentari il constituie ideea de mai mult spatiu pentru membrii familiei. Insa, ca si in cazul unor tipuri de mai sus, atunci cand gatesti, mirosul se va extinde in intreaga locuinta.

Un material de Mirela Ionita

Foto credit: shutterstock.com
Urmareste-ne pe pagina noastra de Facebook pentru a fi la curent cu cele mai noi oferte imobiliare Sibiu.
Echipa noastra actualizeaza zilnic ofertele noastre imobiliare.
New Concept Living - agentie imobiliara Sibiu