4. Dumneavoastră sunteți Site Manager în cadrul NTT DATA în Sibiu. Ce înseamnă această poziție în cadrul unei companii de IT?
Compania noastră are în prezent 7 filiale. Fiecare dintre aceste filiale are un Site Manager. Acestor Site Manageri le revine responsabilitatea bunei funcționări a filialei. Pentru asta există anumite obiective directe, cantitative, pe care trebuie să le aibă în vizor Site Manager-ul, precum fluctuația, gradul motivațional și profitabilitatea. Însă mai importante sunt obiectivele puțin cuantificabile, acele aspecte mai subiective ale unei filiale, precum atmosfera de lucru, vizibilitatea și percepția filialei în oraș, buna comunicare între departamentele interne, întreținerea relațiilor cu mediul universitar și mediul de afaceri din oraș. Pentru a acoperi toate aceste aspecte, activitatea Site Manager-ului acoperă activități administrative pe plan local, coordonarea cu sediul central și departamentele de acolo, asigurarea condițiilor optime de lucru, dar și mult People Management (de la recrutare până la discuții individuale cu colegii).
5. Ce credeți, domnule Mihu, este sectorul IT un factor care pune România într-o lumină mai bună peste hotare?
Cu siguranță, da. Și cu certitudine pot confirma acest lucru cel puțin pentru Germania, Austria și Elveția, țări de unde avem majoritatea clienților noștri. În procesele de vânzări au fost nenumărate cazuri în care clienții ne-au confirmat că aveau o cu totul altă impresie despre România, înainte să ne cunoască și să ne viziteze. România a devenit tot mai cunoscută ca țară cu oameni calificați și cu mult potențial pentru zona IT. De aceea sunt prezente în România aproape toate companiile mari de IT din lume (Microsoft, Oracle, Amazon, IBM etc.).
Cu fiecare ocazie invităm oameni din alte țări să ne viziteze și să ne cunoască, pentru că avem cu ce ne mândri: de la natură la infrastructură (mă refer doar la infrastructură tehnică, conectivitate și acces la Internet, unde suntem superior multor țări vestice), de la clădiri de birouri noi și condiții de muncă excelente până la oameni foarte calificați, cu mult potențial.
6. Care sunt principalele probleme ale României, din perspectiva unei companii de IT. Cu ce obstacole v-ați întâlnit?
A fost nevoie de un efort îndelungat pentru ca România să ajungă pe harta globală a IT-ului. Momentan sectorul IT în România are un important aport în economia țării, în special datorită exportului de servicii către alte țări. E unul din puținele domenii în care excelăm la capitolul export.
România se confruntă cu câteva probleme în sectorul IT:
Forța de muncă insuficientă este o problemă generalizată, nu e doar în România și nu e doar o problemă a domeniului IT. Cererea tot mai mare de IT-iști ar putea fi transformată însă în avantaj, dacă s-ar depune eforturi mai mari pentru formarea de personal calificat, dacă piața muncii s-ar adapta mai mult înspre nevoile economiei. Societatea pare să producă la fel de mulți IT-iști anual ca acum 10-15 ani, chiar dacă cererea a crescut de la an la an, într-un ritm alert. Randamentul scăzut în a forma noi oameni în domeniul IT, împreună cu problema demografică generală a României, va crea o problemă tot mai mare în timp. Presiunea pusă de plecarea românilor în alte țări pe prețuri și pe salarii se transformă în neatractivitate pe termen lung pentru domeniul IT.
Investițiile mici în inovație, precum și sprijinul scăzut acordat start-up-urilor limitează posibilitățile afirmării și mai mult a României în lume. La potențialul care există în România sunt totuși puține soluții care au ajuns recunoscute la nivel internațional.
Și încă o problemă ar fi contextul legislativ instabil și nesigur din România (de exemplu: impactul nefavorabil companiilor de IT al trecerii contribuțiilor de la angajator la angajat).
.jpeg)
7. Dacă ați vorbi cu un elev de liceu, ce limbaje de programare i-ați recomanda să învețe sau ce anume să facă pentru a avea o carieră de succes în acest domeniu?
Important pentru un elev în perioada liceului este să dezvolte o pasiune pentru o meserie, indiferent de domeniu. Dacă alege domeniul IT, trebuie să înțeleagă că este vorba despre o meserie care îmbină gândirea abstractă cu creativitatea și inventivitatea. Aceste caracteristici ale domeniului trebuie să i se potrivească, să simtă că e făcut pentru așa ceva.
Limbajul de programare este secundar, acesta cu siguranță se va schimba de câteva ori în viața unui programator. Pasiunea ar trebui să rămână însă toată viața.
Ce le mai recomand elevilor este să afle cât mai multe, din timp, despre domeniul pe care se gândesc să îl aleagă: să meargă în vizită într-o firmă din domeniul respectiv, să facă câteva zile de practică, să întrebe pe cineva activ în acel domeniu cum e de fapt viața profesională, ce înseamnă, ce provocări și ce plăceri aduce. Față de acum 15-20 ani companiile sunt mult mai deschise în a își deschide porțile și a explica elevilor sau studenților ce înseamnă să lucrezi în acea firmă. O ocazie bună pentru așa ceva este de exemplu Săptămâna Altfel, perioadă în care am avut grupe de elevi care au stat câteva zile printre colegii noștri. Am primit feedback-uri extrem de încurajatoare după această activitate, pe care o promovăm activ în rândul liceelor.
8. Este loc pentru toată lumea, dar cât de importantă este, în contextul concurenței, diferențierea pe o anumită piață? Care este principalul atu al unei companii de IT și cum se pot diferenția companii asemănătoare care activează pe aceeași piață?
Nicăieri nu există două firme identice. Fiecare firmă se diferențiază de celelalte pe baza anumitor aspecte, precum natura activității, a proiectelor desfășurate, a condițiilor de lucru, a salariului, a locației, a renumelui sau a siguranței pe care o prezintă. Un candidat care își caută un loc de muncă va evalua toți acești parametrii și va lua o decizie în consecință. Companiile trebuie să-și cunoască în permanență atu-urile, dar și minusurile. Altfel riscă să pluseze pe anumite caracteristici și să le neglijeze pe celelalte, creând astfel un dezechilibru care se va reflecta în timp într-o fluctuație ridicată. Provocarea reală este să ai un echilibru între toți acești factori importanți, pentru un număr cât mai mare de angajați, și asta nu doar pe perioade scurte, ci în permanență.
9. Cine sunt clienții NTT DATA? Pentru cine dezvoltați soluții și servicii software?
Filiala din Sibiu s-a axat în trecut foarte mult pe clienți internaționali, în special din Germania, asta s-a schimbat însă în ultimii 3-4 ani. Portofoliul nostru de clienți este caracterizat cel mai bine de Diversitate. Avem clienți mici, dar și clienți premium, avem clienți din diferite branșe și industrii (Automotive, Finance, Production, Retail etc.). Avem clienți cu nevoi și tehnologii diferite (programare și testare Embedded, programare clasică, programare și consultanță SAP, servicii de suport și mentenanță). O realizare de care suntem foarte mândri este că ponderea clienților din România este în creștere și a ajuns la nivelul întregii companii să fie aproape o treime din totalul cifrei de afaceri. Asta indică o maturizare a pieței românești și faptul că se fac tot mai mulți pași și în România în direcția digitalizării. Se investesc tot mai mulți bani în sisteme integrate, în sisteme de gestiune sau sisteme pentru automatizări. Pe piața națională suntem furnizor și integrator de soluții și sisteme IT complexe.
10. Vă mulțumesc foarte mult, în numele echipei New Concept Living, pentru timpul acordat și vă doresc mult succes. Iar 2020 să fie măcar un an la fel de bun!
Și eu vă mulțumesc și vă doresc mult succes!
Foto de: NTT DATA - Trusted Global Innovator